Additional Pages
Custom Links
Connect With Us

Statie de salvare

Desi scopul sau principal este promovarea veganismului ca stil de viata, Fundatia Siddhartha desfoara si activitati de salvare a animalelor, conform actelor constitutive.

La sediul Fundatiei din satul Bradulet, judet Arges, se afla si o mica statie de salvare a cainilor si pisicilor fara stapan, cu o capacitate de pana la 25 de caini si pisici.

Statia de salvare include spatii de locuit interioare si exterioare, un spatiu mare de joaca si este destinata sa asigure o sedere pe termen scurt, in conditii de siguranta, a animalelor salvate si aflate in  recuperare medicala si socializare/ reabilitare, pana la plasarea in adoptie.

Rezidentii temporari ai statiei de salvare sunt de obicei animale vulnerabile, precum mame care alapteaza, pui, animale cu dizabilitati, traume sau in varsta.  Peste 90% din aceste animale provin din abandon pe domeniul public, fiind ulterior gasite de catre memebrii Fundatiei in drumurile lor ocazionale.

Fundatia Siddhartha are propria sa abordare in salvarea si ingrijirea acestor animale. Punand intotdeauna calitatea inaintea cantitatii, ne straduim sa asiguram:

– servicii excelente de medicina veterinara, atat in scopul preventiei, cat si tratamente de specialitate, prin intermediul medicilor veterinari locali, a serviciilor de ambulanta (Speed Vet) si a unor spitale si clinic cu reputatie din Bucuresti (Radius Vet);

– hrana de calitate premium;

– cele mai bune produse deparazitare;

– afectiune, socializare si un mediu lipsit de stres pentru micii rezidenti (acces la spatii de joaca, timp suficient dedicat socializarii si interactiunii umane, spatii de locuit frumoase si curate; aglomerarea este evitata cu orice pret).

Nu in ultimul rand, Fundatia Siddhartha isi propune sa faciliteze accesul la sterilizare pentru cat mai multe animale (cu sau fara stapan), prin organizarea de campanii de sterilizare sau prin transportarea animalelor la clinici specializate (precum clinica adapostului Smeura Aulim, cabinet veterinare din Curtea de Arges sau chiar Bucuresti, daca starea de sanatate a fiecarui animal impune o procedura speciala, precum anestezia inhalatorie, de exemplu).